Castelul Mikó

Lasă-te purtat de timp pe un tărâm mirific, cu o istorie deosebită, de peste un secol!
 

Cum ajungi aici?

Vara aceasta, toate drumurile duc la diMANSIONS! Dacă alegi să vii cu mașina personală, traseul este unul accesibil, după cum urmează:

Dacă vii dinspre Brașov, mergi pe DN11 și continuă apoi pe E578 /DN12. Distanța până la festivalul hiturilor anilor `80 și `90 este de aproximativ 45 km.

Dacă vii dinspre Sfântu Gheorghe, vei avea parte de o călătorie scurtă, urmărind drumul DN12 preț de 15 km.

Același Drum Național 12 trebuie parcurs și în cazul în care vii dinspre Miercurea Ciuc, pentru aproximativ 55 km.

Organizatorii diMANSIONS îți pun la dispoziție mijloace de transport atât din Brașov, dar și din Sfântu Gheorghe, pentru a te bucura de experiența colorată cu iz de nostalgie, unde vei (re)trăi momente specifice anilor `80 și `90.




 
 

    Castelul Mikó este un monument istoric, situat în Olteni, comuna Bodoc, pe malul drept al râului Olt, construit în anul 1827 în stil clasicist. Castelul poartă numele contelui Mikó Miklós, care, conform legendei, a construit castelul, printre altele, din pietrele unei foste cetăți demolate, aflate în apropiere, numită Herecz. Săpături arheologice atestă faptul că ansamblul de clădiri s-a construit pe zidurile castrului roman, care odinioară se afla pe acest loc.


    Castelul Mikó este unic în Transilvania datorită seriei de picturi murale și bine conservate existente pe pereții interiori ai camerelor, ce surprind scene din viața socială ori evocă scene din războiul napoleonian, sursa de inspirație a acestei construcții transilvănene fiind Palatul Elysee din Paris – fosta reședință a lui Napoleon.

Vino să ”călătorești” prin experiența unică diMANSIONS!
 
Zonă de concerte găzduită de scena principală și cortul gigant Kayam – cel mai mare cort ridicat vreodată în mijlocul României (poate găzdui 10.000 de oameni).
 
 
”diMANSIONS” este un joc de cuvinte, format din termenii "DIMENSIONS" – ”dimensiuni” în limba engleză și "MANSIONS" – ”conace” în limba engleză. Termenul rezultat dorește să comunice multitudinea de experiențe și tipuri de activități din cadrul festivalului, dar permite și o subtilă localizare a evenimentului în Covasna, supranumită "THE LAND OF MANSIONS"- ”ȚINUTUL CONACELOR”..